• Decembrie `89. Eroii Revoluţiei şi-au luat libertatea înapoi

    Gândul lansează provocarea ultimului sfert de secol
    Celor care vor să-şi ia istoria înapoi: platforma „REVOLUTIONS”

    Dedicată tuturor celor născuţi întru’ Revoluţie, în ultimii 25 de ani.
    Fiecare generaţie îşi are propria Revoluţie şi propriii săi Eroi!
    Generaţiile trec, dorinţa de libertate rămâne.
    După un sfert de secol de la momentul zero al democraţiei române
    E timpul să-ţi cunoşti şi să-ţi înţelegi trecutul, …
    Pentru a avea în prezent posibilitatea unui viitor!
    Decembrie 2014. Revoluţia continuă. Revoluţia „GÂNDULUI LIBER” merge mai departe...
    REVOLUTIONS – partea întâi – Tot ce nu ştiai despre Revoluţia Română!

revolutions.ro

24 decembrie 1989. Soarta lui Ceauşescu e pecetluită. Iliescu semnează înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional

24 dec 2014 377 afisari
24 decembrie 1989. Soarta lui Ceauşescu e pecetluită. Iliescu semnează înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional

Ostilităţile au continuat, la aceeaşi intensitate cu cele din din 23 decembrie, şi în zilele următoare. Tehnica militară a MapN patrula în toate oraşele mari din ţară, iar trupa se afla în dispozitiv permanent în punctele fierbinţi şi în apropierea obiectivelor de importanţă naţională şi strategică – TVR, Radio, ministere, gări. În Bucureşti, tirul a continuat, cu intermitenţe, în toate zonele importante.

În jurul orei 3.00, a nopţii de 23 spre 24 decembrie, o formaţiune militară care se îndrepta spre Bucureşti, este atacată în zona limitrofă municipiului Buzău.

Încă de dimineaţă, are loc primul atac, cu focuri de mitralieră, asupra unităţii militare din Târgovişte, în care era arestată familia Ceauşescu. În urma atacului, un soldat moare, iar un altul este rănit.

La Bucureşti, generalul Militaru, noul ministru al Apărării, îl primeşte, la ora 10.00, pe reprezentantul în România, al comandantului Forţelor Armate Unite, generalul Gaponenko – potrivit dr. Alesandru Duţu, în “Revoluţia din decembrie 1989”.

La Târgovişte, revoluţionarii scandează, trecând prin faţa unităţii de arest a dictatorului, “Ole, Ole, Ceauşescu nu mai e!”. Nicolae Ceauşescu, înţelegând că oamenii se întreabă “unde e?”, încearcă să ajungă la fereastră, fiind convins că, odată văzut, oamenii îl vor elibera. Are loc un moment tensionat, în care Ceauşescu e rănit.

La ora 12.00, TVR transmite comunicatul CFSN, conform căruia, peste tot în ţară situaţia era sub control, iar Armata punea la punct ultimele detalii pentru ca focul să înceteze. Printr-o decizie a Consiliului, Internele plus Securitatea intră în subordinea MApN.

În jurul orei 15.00, Virgil Măgureanu anunţă, tot pe postul naţional de televiziune, că CFSN a decis încetarea urgentă a focului în toată ţara, iar cei care nu vor da curs acestui ordin se vor face vinovaţi de crimă împotriva poporului român.

După-amiază, Ion Iliescu, împreună cu alţi membri ai Consiliului, hotărăşte şi semnează ordinul de constituire a Tribunalului Militar Excepţional pentru judecarea cuplului prezidenţial.

MARIAN SULTĂNOIU

Comentarii