• Decembrie `89. Eroii Revoluţiei şi-au luat libertatea înapoi

    Gândul lansează provocarea ultimului sfert de secol
    Celor care vor să-şi ia istoria înapoi: platforma „REVOLUTIONS”

    Dedicată tuturor celor născuţi întru’ Revoluţie, în ultimii 25 de ani.
    Fiecare generaţie îşi are propria Revoluţie şi propriii săi Eroi!
    Generaţiile trec, dorinţa de libertate rămâne.
    După un sfert de secol de la momentul zero al democraţiei române
    E timpul să-ţi cunoşti şi să-ţi înţelegi trecutul, …
    Pentru a avea în prezent posibilitatea unui viitor!
    Decembrie 2014. Revoluţia continuă. Revoluţia „GÂNDULUI LIBER” merge mai departe...
    REVOLUTIONS – partea întâi – Tot ce nu ştiai despre Revoluţia Română!

revolutions.ro

„Deceniul negru” - începutul sfârşitului regimului comunist

14 dec 2014 2708 afisari
„Deceniul negru” - începutul sfârşitului regimului comunist

Privit din multiple unghiuri, deceniul nouă al secolului trecut a însemnat “începutul sfârşitului” ideologiei comuniste în Europa, al existenţei lagărului socialist, al politicilor represive şi de distrugere morală a cetăţeanului.

După trei decenii de suprimare a libertăţilor de tot felul – a cuvântului, a asocierii politice, de mişcare, de a accede la un trai decent -, după mai bine de un deceniu de teroare, tortură, arest politic şi crimă impusă de Kremlin, prin cozile de topor instalate la conducerea guvernelor satelit, după cel de-al Doilea Război Mondial, în toate statele intrate în sfera sa de influenţă, în acest ultim deceniu al comunismului european, utopia avea să se stingă, năruită ca într-un “domino” a cărui primă piesă avea să cadă la Moscova.

Încercarea, absolut necesară în opinia secretarilor generali ai PCUS, succedaţi la conducere după moartea lui Brejnev, de reformare a unui sistem anchilozat, în pragul colapsului, încărcat de crize şi convulsii, s-a transformat, în numai cinci ani – 1985 - 1990 – într-un val revoluţionar eliberator, atât faţă de Moscova şi politicile ei, cât şi din chingile propriilor sisteme de sorginte comunistă.

Rând pe rând, cetăţenii polonezi, unguri, germani, baltici, cehi, slovaci, bulgari, români îşi iau soarta în propriile mâni, alungându-i de la guvernare pe foştii lideri comunişti.

Premise internaţionale

Deşi, potrivit americanului W. Laqueur, “Barometrul politic indica necesitatea unor mari schimbări, iar continuarea vechii şi discreditatei politici (comuniste) ar fi agravat şi mai mult criza” în URSS, odată ajuns la putere, în mai 1985, Mihai Gorbaciov dovedeşte o anume lipsă de coerenţă în mesaj, ezitând între a declanşa o reformă radicală şi teama că o atare măsură ar putea destructura întregul sistem.

Chiar dacă secretarul general şi programul său de reforme vorbeau despre perestroika (restructurare), uskrorenie (accelerare) şi glasnost (transparenţă), încă nu se punea problema dezintegrării vechii ideologi, ci doar la “reşaparea” ei - la schimbarea modului de abordare.

Cu toate acestea şi, mai ales, ca o consecinţă a abandonării doctrinei brejneviste a “suveranităţii limitate”, sateliţii URSS, plecând de la cerinţa iniţierii reformei în sistem, indusă de Moscova, au făcut pasul următor, spre democraţia occidentală, infinit mai repede decât ar fi crezut Gorbaciov şi aparatcikul său.

Dominoul european

“Efectul de rezonanţă în Europa Centrală şi de Est” – despre care vorbeşte prof. Teodora Stănescu-Stanciu, în “Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est” -  fusese declanşat:

  • la începutul lui 1989, din februarie până în aprilie, au loc negocieri susţinute, între Partidul Comunist din Polonia şi conducerea Sindicatului “Solidaritatea”;
  • în luna martie 80.000 de maghiari iau parte la un mare miting pentru democraţie, organizat la Budapesta, în urma căruia se constituie prima formă de opoziţie din Ungaria;
  • în luna iunie, “Solidaritatea” câştigă 99 din cele 100 de locuri din Senat şi 161 din locurile alocate în Sejm; 
  • în data de 27 iunie, şefii diplomaţiilor austriacă şi maghiară taie, simbolic, gardul de sârmă ghimpată care despărţea cele două ţări, în zona Sankt Margarethen/Sopronkőhida; două luni mai târziu, se deschide, timp de trei ore, graniţa, în această zonă, pentru ceea ce s-a numit „Picnicul Pan-european“ - 600 de est-germani trec graniţa în acest context, fără ca grănicerii maghiari să intervină;
  • în ziua de 23 august, două milioane de oameni şi-au dat mâna, pe o distanţă de 600 de kilometri, de-a lungul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei - formând “Lanţul Baltic” -, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, în consecinţa căruia cele trei ţări au fost ocupate; 
  • o zi mai târziu, în Polonia, Tadeusz Mazowiecki – “Solidaritatea”, devine şeful primului guvern necomunist din fostul lagăr sovietic;
  • pe 9 octombrie, începe revoluţia germană, odată cu marile demonstraţii organizate în Leipzig – peste 70.000 de oameni cântă în stradă „Wir sind das Volk“;
  • Pe 18 octombrie, demisionează Erich Honecker, liderul est-german, care a coordonat construirea Zidului Berlinului; 
  • la începutul lunii noiembrie, peste un milion de oameni se strâng în Alexanderplatz; după zile întregi de proteste şi emigrării în masă, guvernul RDG renunţă la restricţiile de călătorie.
  • 9 noiembrie “cade” Zidul Berlinului;
  • câteva zile mai târziu, începe, la Praga, „Revoluţia de catifea“ - poliţia interzice o demonstraţie a studenţilor cehi, ceea ce face ca zeci de mii de oamenii să iasă în stradă, în toate oraşele importante ale Cehoslovaciei.

Unda de şoc

În timpul unei vizite efectuate la Haga, Francois Mitterand declara că schimbările din Europa Central-Estică sunt ireversibile. Întrebat - potrivit lui Constantin Corneanu, în “Victorie însângerată – Decembrie 1989” -, de presa internaţională, “de ce tace Bucureştiul?”, preşedintele francez spunea: “Sunt ţări care vor încerca să amâne reformele, recurgând la represiune, dar este vorba doar despre o problemă de timp”.

La rândul său, Roland Dumas, şeful diplomaţiei franceze, întărea spusele preşedintelui său: “Ieri Budapesta, Varşovia, Berlin, apoi Sofia! Astăzi e la rând Praga. Mâine, va fi Bucureştiul.

De ce tace Bucureştiul?

Nu greşim prea mult dacă spunem că Bucureştiul era vlăguit: oamenii terorizaţi, disidenţă cvasiinexistentă, “omul nou” terorizat şi bulversat de eşecul economic.

Odată cu debutul anilor 80 - un alt deceniu negru pentru România -, societatea, în ansamblul ei, intrase deja pe o spirală descendentă extrem de abruptă.

Regimul Ceauşescu lua măsuri tot mai aberante în toate domeniile şi la toate nivelurile.

Preţurile alimentelor, serviciilor şi ale bunurilor de orice fel au crescut, pe măsură ce  lipsa lor devenea tot mai accentuată. Au fost reintroduse cartelele, ca pe timpul “foametei”. Au apărut legi potrivit cărora era necesar ca resursele pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe să fie repartizate pe judeţe, consumul fiind raţionalizat la acest nivel.

Judeţele trebuia să livreze fondului statului întreg surplusul de alimente. Cu toate acestea, raţiile erau diferenţiate - mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural, decât pentru cei din urban. Pâinea şi ea raţionalizată, se vindea “pe buletin”, neputând fi cumpărată decât în localitatea de domiciliu.

De la sfârşitul anului 1981, românul care cumpăra alimente pentru “a face stoc” - zahăr, orez, ulei, făină, mălai -, era pasibil de pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.

În 1982, se decretează, prin “Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, că norma zilnică de calorii necesar per cap de român este de 2700 – 2800 de calorii, ceea ce conduce la adoptarea unui alt plan alimentar, în anul 1984.

Iată care erau raţiile în noua formulă: carne – 39,12 kg/om/an; lapte şi produse din lapte – 78,73 kg; legume – 66,08 kg etc.

Ca să-şi primească raţiile, ţăranii cooperatori aveau obligaţia să vândă ouă şi lapte coperativei, la preţuri stabilite de autorităţi. Puteau tăia un porc de Ignat doar dacă mai creşteau unul pentru stat.

Din meniul cotidian făceau, obligatoriu, parte tacâmul de pui, salamul cu soia, adidaşii de porc, nechezolul, compoturile – în special de prune, creveţii vietnamezi şi peştele oceanic.

Produsele de lux, prohibite – ţigări Kent sau Malboro, cafeaua sau ness-ul, ciocolata şi produsele cosmetice - erau la mare căutare, putând fi achiziţionate “pe sub mână” din shop-uri sau din târgurile de “graniţă”, în special Timişoara şi Oraviţa. În general aceastea constituiau “şpaga” pentru orice serviciu de care era nevoie.

Iar “alimentaţia” raţionalizată, circurile foamei care începeau să prindă contur -  renumitele cantine sociale, unde fiecare român va fi fost obligat să mănânce – constituiau doar unul din aspectele crizei economice în care se afla România anilor 80.

Foamea era acompaniată de frig – agentul termic fiind tot mai slab încălzit din cauza economiilor la cărbune şi gaze -, de lipsa luminii – energia electrică era bine “păstrată”, fapt care a condus la “reinventarea” iluminatului medieval la lumânare şi opaiţ -, de interzicerea accesului la informaţie şi cultură prin carte, televiziune şi film. Cărţile bune erau tot mai rare, singurul program tv fusese redus la două ore de emisie, 90 la sută dintre filmele care rulau în cinematografe proveneau din lagărul socialist, Coreea de Nord, Vietnam.

În 1988, apare decretul “Să punem pe noi o haină în plus”, care stabilea că în spaţiile publice – cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor – temperatura să nu fie mai mare de 16° C pe timp de iarnă!

Acesta era, în mare, tabloul social în care “românul nou” trăia, abulic, de la o zi la alta.

MARIAN SULTĂNOIU

 

Comentarii