revolutions.ro
  • O campanie împotriva uitării, marca Mediafax!

    Platforma „Revolutions” - pentru cei care vor să-şi ia istoria înapoi.

    Acum 30 de ani am avut o revoluţie...
    O revoluţie furată, spun unii, o revoluţie deturnată, susţin alţii...
    În orice caz, o revoluţie pierdută
    După 30 de ani, adevărul ne va face cu adevărat liberi!
    E timpul să le spunem din nou povestea colectivă şi poveştile individuale,
    Aşa cum nu a mai făcut-o nimeni până acum!
     
    După 30 de ani – ÎN CĂUTAREA REVOLUŢIEI PIERDUTE...
     
    O campanie împotriva uitării, marca Mediafax!
    12 dec 2014 34 afisari

EXCLUSIV. Imagini video în premieră din momentul constituirii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, în 22 decembrie 1989

22 dec 2014 16976 afisari
EXCLUSIV. Imagini video în premieră din momentul constituirii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, în 22 decembrie 1989

După evenimentele intense din dimineaţa zilei de 22 decembrie, care au determinat familia Ceauşescu să fugă la bordul unui elicopter, ridicat de pe terasa clădirii Comitetului Central al PCR, evenimentele politice s-au precipitat.

Ion Iliescu, cel despre care se vorbise atât la posturile de radio occidentale, avea să ajungă în Studioul 4 al TVR, în jurul orei 14.30, la chemarea generalului Militaru. Va avea loc atunci primul discurs televizat al viitorului preşedinte al CFSN. „Vinovatul principal de această crimă odioasă împotriva întregului popor este Nicolae Ceauşescu. Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier, fără raţiune...”, a spus Iliescu în faţa camerelor. El cere oamenilor să dea dovadă de luciditate şi disciplină, şi anunţă că, în cursul zilei, se va constitui un Comitet al Salvării Naţionale, care va pune ordine în ţară. Iliescu le cere, totodată, celor care se simt responsabili, să se angajeze în această operă colectivă, inclusiv semnatarilor „Scrisorii celor şase”.

La ieşirea din platou, urcă la etajul XI al Televiziunii, unde se întâlneşte cu un grup de revoluţionari, între care: Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Mihai Bujor Sion.

Petre Roman pleacă, câteva zeci de minute mai târziu, din clădirea TVR, îndreptându-se către sediu MApN. Este urmat la scurt timp de Ion Iliescu, Voican Voiculescu, Brucan şi Militaru. Sergiu Nicolaescu va pleca, la rândul său, către CC PCR.

După o scurtă discuţie cu unii dintre comandanţii Armatei, Iliescu pleacă spre Comitetul Central în ideea deja exprimată la TVR, de a-i întâlni şi coagula pe toţi cei care doreau să ajute la reconstrucţia ţării.

Între timp, în sediul CC, Ilie Verdeţ încerca să-şi formeze propriul guvern. În jurul orei 16.30, la sediu ajunge şi Dumitru Mazilu, care îşi va prezenta propriile propuneri politice.

Ion Iliescu intră în clădirea CC PCR la ora 17.00 şi urcă în balcon. Acesta îi anunţă pe români că scopul grupului care va prelua puterea este acela de a crea o nouă structură politică.

„Grupul Iliescu”, sosit de la MapN, ocupă un birou, la etajul II. Se aflau acolo, în acel moment, Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Vasile Nicolcioiu, Dumitru Apostoiu, Ştefan Guşă, Corneliu Pârcălăbescu şi Cornel Burtică. Va mai ajunge în acel birou şi Alexandru Bârlădeanu. Întâlnirea a fost filmată de Adrian Sârbu.

După discuţii îndelungi, desfăşurate între cei prezenţi, care se vor încheia seara, târziu, în sediul TVR, se va anunţa formarea CFSN.

Cel care a reuşit să scoată grupul noilor lideri din biroul aflat la etajul I al CC PCR – totodată de sub atenţia lui Ilie Verdeţ şi a generalilor MApN şi DSS, a fost Sergiu Nicolaescu. Acesta i-a lăsat să înţeleagă pe cei prezenţi că sediu a fost minat, şi că este necesar să se mute la TVR

După altă rundă de discuţii, inclusiv asupra programului prezentat de Dumitru Mazilu, este redactată forma finală a Proclamaţiei CFSN, căreia i se va da citire pe postul naţional de televiziune, la ora 23.25.

„Cetăţeni şi cetăţene,

Trăim un moment istoric.

Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere”, se arată în deschiderea Proclamaţiei, şi continuă. „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe Armata Română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării...”

În Proclamaţie se mai arată că scopul FSN este „instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”.

Programul Frontului propune următoarele măsuri:

Abandonarea rolului conducător al unui singur partid; organizarea de alegeri libere; separarea puterilor în stat; restructurarea economiei naţionale; restructurarea agriculturii; reorganizarea învăţământului; respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale; politica externă să servească bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii.

„În mod provizoriu”, după cum se arată în textul Proclamaţiei, componenţa Consiliului estre următoarea: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general Ştefan Guşă, general Victor Stănculescu, Aurel-Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican-Voiculescu, Dan Marţian, Mihai Lupoi, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu, Cârjan Constantin, Domokos Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Emil Dumitrescu, Vasile Neacşa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, general Voinea, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, „şi, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră Ion Iliescu”, a anunţat, la final, Ion Iliescu, viitorul preşedinte.

MARIAN SULTĂNOIU

22 dec 2014 16976 afisari

Comentarii